Despre retreat
Te invităm la un weekend de reconectare cu tine, în mijlocul naturii, aproape de Brașov. Retreat-ul se adresează atât începătorilor, cât și celor care au deja o practică de yoga și doresc să o aprofundeze într-un cadru liniștit.
Programul include sesiuni de hatha și yin yoga dimineața și seara, practici de meditație ghidată, relaxare profundă (yoga nidra) și timp pentru plimbări în natură. Accentul este pe ascultarea corpului, respirație conștientă și reducerea stresului acumulat în ritmul agitat de zi cu zi.
Cazarea este în camere duble sau triple, cu pensiune completă vegetariană. Numărul de locuri este limitat pentru a păstra atmosfera intimă și a oferi spațiu pentru întrebări, reflecție și integrarea experienței. Înscrierea se face prin formularul de pe site, locul fiind rezervat după achitarea avansului.



