Despre retreat
„Reîntoarcere la tine pe malul mării” este un retreat dedicat exclusiv femeilor, creat ca un spațiu de pauză conștientă, în care să îți poți asculta corpul, emoțiile și nevoile reale, departe de agitația cotidiană.
Timp de cinci zile, diminețile încep cu practici blânde de yoga și respirație, urmate de meditații ghidate pentru ancorare și claritate. După micul dejun, lucrăm în cerc de femei pe teme precum: auto-valorizare, granițe sănătoase, relația cu corpul, rușinea și vinovăția, relațiile cu celelalte femei.
După-amiezile sunt dedicate integrării prin plimbări conștiente pe plajă, journaling, exerciții de creativitate și momente de tăcere în natură. Seara ne adunăm pentru ritualuri de eliberare a vechilor povești, practici de recunoștință și dans intuitiv.
Retreat-ul este gândit ca o călătorie de la oboseală și supra-responsabilizare spre mai multă blândețe, prezență și încredere în forța ta interioară. Nu este nevoie să ai experiență anterioară cu yoga sau meditația – toate practicile sunt adaptate și explicate pas cu pas.
Locația este o pensiune mică, retrasă, aproape de plajă, rezervată doar grupului nostru. Mesele sunt gătite în casă, cu accent pe mâncare ușoară, proaspătă, care susține procesele emoționale (meniuri ovo-lacto-vegetariene, cu opțiuni fără gluten la cerere).



